Uncategorized

AFIN a dat startul creditării

  Mă bucur să vă anunț că AFIN, instituție unde sunt acționar membru fondator, a dat startul creditării. AFIN IFN S.A. este prima instituție financiară nebancară ce oferă credite EXCLUSIV operatorilor economici cu impact social. Eu mă număr printre cei 170 de acționari, care au crezut în această instituție, contribuind […]

Am reiterat nevoia legiferării unei indemnizații minimă garantată la nivel european, pentru persoanele cu dizabilități

    În cadrul celei de-a cincea ediții a Parlamentului European al Persoanelor cu Dizabilități (EPPD), desfășurată la Bruxelles, pe 23 mai, au avut loc trei paneluri ce au dezbătut problemele stringente cu care se confruntă persoanele cu dizabilități. Hemiciclul Parlamentului European de la Bruxelles a găzduit „A cincea ediție […]

Al 5-lea Parlament European al Persoanelor cu Dizabilități

Foto by Peter Klaus Tontsch Alocuțiunea mea, în calitate de șef al delegației române și, totodată, de președinte al Consiliului Național al Dizabilității din România, în cadrul celui de-al 5-lea Parlament European al Persoanelor cu Dizabilități: Vă împărtășesc o întâmplare petrecută recent într-un hipermarket din România. O persoană cu o […]

Proiect personal

      Munca are un rol fundamental în viața mea. Acesta este și motivul care m-a determinat să-mi duc la realizare proiectul personal de a-mi achiziționa o mașină adaptată, care să-mi fie partener de echipă zilnic. În realizarea acestui proiect, PROFI ROM FOOD SRL a contribuit cu o sponsorizare […]